prezentator multilingv - interpret - traducător
       
RO
International Metropolitan Triathlon Braşov 2014
(02 iulie 2014 12:20)

Capitala Ţării Bârsei a găzduit cea de-a doua ediţie a International Metropolitan Triathlon Braşov. La concursul desfăşurat la data de 6 iulie au participat 297 de triatlonişti. Concurenţii s-au întrecut pe 2 trasee diferite, unul de sprint iar celălalt de lungime olimpică. Am asistat la un concurs de mare anvergură cu un număr impresionant de spectatori. Centrul competiţional a fost plasat în Piaţa Sfatului, în centrul oraşului.

Startul s-a dat la lacul Codlea, unde sportivii au avut de înotat 500, respectiv 1500 de metri. După o scurtă trecere prin zona de tranziţie 1, ambiţioşii participanţi au avut de pedalat 28 km la proba scurtă şi 47 km la cea olimpică (prin Poiana Braşov). La Braşov a urmat un nou schimb de echipament deoarece bătăliile pentru medalii s-au dat la proba de alergare (5 km/10km) în centrul vechi al oraşului.

La probele de sprint, concurenţii lotului României n-au avut probleme, Simon Gergely s-a impus la masculin, iar Antoanela Manac a câştigat lejer la feminin. Mult mai animate au fost întrecerile probei olimpice. La masculin, cei trei medaliaţi au sprintat cap la cap pe ultimii metri. Până la urmă, cei doi campioni maghiari, David Ruzsas şi Peter Bajai, au urcat pe primele două trepte ale podiumului. Medalia de bronz i-a revenit celebrului triatlonist român, Ciprian Bălănescu.

În afară de categoriile individuale, unde s-au premiat mai multe categorii de vârstă, sportivii s-au întrecut şi la ştafetă. Rezultatele au fost afişate pe site-ul competiţiei: http://brasovtriathlon.ro/

A fost o onoare pentru mine să prezint evenimentul de la Braşov. Felicitări organizatorilor pentru eforturile depuse!
Vissza