prezentator multilingv - interpret - traducător
       
RO
Sportul modern şi castelul baroc: Mures Face Adventure Race
(29 iulie 2014 11:09)


Sportul şi istoria au dat întâlnire sâmbătă, 26 iulie, la Ogra. În mica localitate mureşeană, Castelul Haller, cu ale sale temelii din secolul al XVII-lea, a găzduit prima ediţie a Mures Face Adventure Race: un maraton de mountain bike şi un triatlon special alcătuit din probe de canoe, alergare şi ciclism montan.

Compania Gedeon Richter, cu renume mondial în lumea produselor farmaceutice, a iniţiat un proiect prin care dorea să promoveze mişcarea şi stilul de viaţă sănătos. Astfel s-a construit o pistă de biciclete pe malul Mureşului, unde cursa menţionată a atras un număr de aproape 70 de participanţi. 

La proba de mountain bike s-au întrecut 23 de concurenţi. Pe traseul de 29 km cel mai rapid a fost László Apa, întrecându-l cu doar câteva zecimi pe István Csergedi.  La triatlon au luat startul 22 de echipe formate din câte 4 persoane. În urma unei curse animate s-au dat premii la trei categorii. Cursa feminină şi cea masculină s-a încheiat cu victoria echipelor Master Ski & Bike, iar formaţia Hit Bike I s-a impus la categoria mixtă. 

Evenimentul se poate caracteriza printr-un farmec aparte, fiindcă rar mai întâlnim un concurs unde sportul şi patrimoniul transilvănean se îmbină atât de spectaculos. A fost o onoare pentru mine să prezint această competiţie.

Video: www.youtube.com/watch?v=1nnVTvzLh0Y&feature=youtu.be
Pagina de internet a evenimentului: http://muresfaceadventurerace.ro/
Vissza