prezentator multilingv - interpret - traducător
       
RO
(18 octombrie 2019 14:19)
La o zi după performanţa istorică a lui Eliud Kipchoge (sub 2 ore pe distanţa de maraton) şi la Bucureşti am asistat la un succes de zile mari. Tot din Kenya, Hosea Kipkosgei a stabilit un nou record al traseului, ajungând la sosire cu un timp de 2:10:50. La ediţia a 12-ea a evenimentului au participat peste 20 de mii de oameni. Am fost onorat să lucrez din nou la faţa locului.
(15 mai 2018 16:50)
Luna mai nu poate să treacă fără celebrul semimaraton de la Bucureşti. Este deja tradiţie că Bucharest Running Club organizează semimaratonul din primăvară, iar câteva luni mai târziu şi maratonul din toamnă. De data asta ne-am adunat la semi, având o zi încărcată cu probe de 3, 10 şi 21 km. Constat în fiecare an că echipa organizatoare este din ce în ce mai puternică. Tinerii prezenţi încep să aibă experienţă şi avem de-a face cu un staff de valoare. Felicitări tuturor, bineînţeles şi concurenţilor! Evident, cursele de 21 km - masculin şi feminin - au fost câştigate de atleţi din Kenya. Bravo!
(18 octombrie 2017 12:39)
Motive de sărbătoare în capitala României. Bucureştiul a găzduit cea de-a zecea ediţie a maratonului internaţional. Organizatorii au pregătit un program competiţional special, şi atmosfera a ajuns la apogeu atunci când kenyanul Duncan Cheruiyot Koech a doborât recordul traseului. De duminică, 15 octombrie, noul reper este de 2 ore 13 minute şi 13 secunde. Felicitări şi româncei Ana Veronica Rodean care a terminat pe locul trei competiţia feminină. Este îmbucurător să văd că evenimentele de tip maraton sunt în ascensiune, numărul participanţilor este în continuă creştere. În ceea ce mă priveşte, a fost o bucurie enormă să fiu iar la microfon. Evenimentul este unul de mare anvergură şi se desfăşoară într-un loc simbolic. Baza se găseşte în piaţa Constituţiei, în faţa Palatului Parlamentului.
(15 mai 2017 11:47)
Peste 14 mii de alergători de pe cinci continente au participat la a şasea ediţie a OMV Petrom Bucharest Half Marathon. Alături de cursa clasică de 21 km, alergătorii s-au putut duela şi la ştafetă, respectiv pe distanţe de 10, respectiv 3 km. Atmosfera a fost una incendiară, şi nu ne miră acest lucru fiindcă semimaratonul feminin a fost câştigat de o româncă. Mai mult decât atât, Ancuţa Bobocel (1:11:42) a doborât recordul competiţiei, la fel ca etiopianul care a câştigat la masculin (1:01:08).
(18 octombrie 2016 20:18)
În ciuda temperaturilor joase, 14 mii de alergători au venit la Bucureşti cu scopul de a participa la maratonul capitalei. Este un nou record de participare, şi este îmbucurător să observ că lumea începe să savureze mişcarea la aer liber. În plus, am avut ocazia de a-l întâlni pe multiplul campion olimpic la caiac-canoe, Ivan Patzaichin. Desigur, la eveniment au asistat extrem de mulţi medaliaţi ai Jocurilor Olimpice, practic era greu să-i prezint pe toţi la microfon.
(06 octombrie 2015 12:20)
Raiffeisen Bank Bucharest Marathon - cursa recordurilor. Anul acesta, peste 11.000 de alergători au luat startul la diferitele probe ale maratonului din capitală, iar cel mai rapid dintre ei a şi doborât recordul traseului. Kenyanul Patrick Kimeli a avut nevoie de 2 ore 13 minute şi 15 secunde să parcurgă traseul de 42,195 kilometri. După ediţia de anul trecut când am avut onoarea de a prezenta şi gala de retragere a Constantinei Diţă (campioană olimpică, 2008), am revenit din nou la Bucureşti să ofer servicii de prezentare multilingvă. Am comentat evenimentul în 4 limbi şi m-am bucurat din suflet să văd alergători ambiţioşi terminând maratonul cu zâmbetul pe buze.
(18 mai 2015 21:07)
În ziua de 17 mai, capitala României a intrat în febra sportului. Ediţia a patra a semimaratonului OMV Petrom a atras un număr de 10.000 de alergători la startul competiţiei. Pe un traseu de 21 km, alergătorii kenyeni s-au detaşat de urmăritori şi primii trei clasaţi au înregistrat acelaşi timp. La sprintul final Peter Emase a fost cel mai rapid şi a câştigat concursul. Programul competiţional a fost completat şi de expoziţii, divertisment şi un concert la finalul zilei. Felicit Asociaţia Bucharest Running Club pentru buna organizare a evenimentului şi îi mulţumesc colegului meu moderator, Radu Constantinescu, pentru colaborare.