prezentator multilingv - interpret - traducător
     
RO
(15 mai 2018 16:16)
La triatlonul de lângă Graz (Austria) am impresia de parcă m-aş întâlni cu cei mai buni prieteni într-o zi plăcută de primăvară: o privelişte splendidă, oameni prietenoşi, linişte... A fost cazul şi de data asta când am prezentat Austrian 1/2 Iron Triathlon, ce constă în 2 km înot, 86 km ciclism şi 20 km alergare. La ediţia din acest an cel mai rapid a fost germanul Till Schramm (campion mondial U23 duatlon distanţă lungă), respectiv cehoaica Simona Krivankova, vicecampioană europeană la triatlon.
(12 septembrie 2017 12:30)
Pentru a patra oară în acest sezon am avut onoarea de a comenta un concurs de karting, desfăşurat în cadrul Cupei Europei Centrale şi de Est. Evenimentul a avut loc în Austria, în apropierea localităţii Bruck an der Leitha. La start am avut ocazia de a prezenta şi un reprezentant al României. Eric Enache a participat la clasa MicroMax.

Odată cu finalul cursei de duminică s-a terminat şi sezonul competiţional. Câştigătorii claselor, la general, şi-au adjudecat şi biletele pentru a lua startul la Campionatul Mondial, ce se va desfăşura în Portugalia la început de noiembrie.
(09 mai 2017 18:02)
Maratonul ciclist de la lacul Neusiedl are o tradiţie de 26 de ani. Cei 125 km au fost parcurşi şi în acest an de un număr de o mie de participanţi. Înaintea maratonului ce a avut loc duminică, ziua de sâmbătă a rezervat mult suspans alergătorilor de semimaraton şi cicliştilor de la contratimp. Pentru mine, evenimentul a însemnat o nouă experienţă superbă, fiind pentru a patra oară moderatorul multilingv al curselor.
(09 mai 2016 20:59)
La startul triatlonului de lângă Graz (Austria) nu am avut români, în schimb am avut ocazia de a cunoaşte mai mulţi concetăţeni în echipa de organizare. Proba s-a desfăşurat pe o distanţă de 2 km înot, 86 km ciclism şi 20 km alergare. Am fost onorat să prezint evenimentul în trei limbi: germană, maghiară, engleză. Veniţi şi voi la anu' şi ne auzim şi în română!
(02 mai 2016 16:18)
Anul acesta am avut 2 români la startul maratonului ciclist de la lacul Neusiedl în Austria. Doi clujeni au participat la acest eveniment cu tradiţie de 25 ani. Mă bucur că am avut ocazia de a le spune bun venit în limba română. În localitatea Morbisch am numărat la start peste 1100 sportivi. Competiţia constă într-o tură de 125 km în jurul lacului.
(26 mai 2015 12:24)
Rar am ocazia de a prezenta un eveniment ce mă uimeşte atât de tare. Weekendul trecut am fost moderatorul Turului Paraciclist al Austriei Superioare. La start s-au adunat 80 de sportivi din 16 ţări diferite şi au dat dovadă de o ambiţie incredibilă. România a fost reprezentată de craioveanul Theodor Matican, concurent în categoria T (tricicletă). Îl felicit pe această cale pe tânărul sportiv şi pe tatăl său care l-a susţinut şi i-a fost alături în fiecare minut al competiţiei timp de 4 zile. Am avut onoarea să prezint un eveniment sportiv cu mai mulţi campioni paralimpici, mondiali sau europeni. Felicitări tuturor!
(11 mai 2015 10:25)
Triatlonul Half-Iron de la Graz este cunoscut pentru atmosfera familială şi traseul pitoresc pe care îl oferă la fiecare ediţie. Anul acesta, concursul a avut loc la data de 9 mai, centrul competiţional fiind plasat la malul lacului Rocksee. La startul competiţiei s-au aliniat 239 de sportivi care au avut de străbătut un traseu de o frumuseţe ieşită din comun. Marea aventură a început cu 2 km înot, a continuat cu 86 km ciclism şi s-a terminat cu proba de alergare pe o distanţă de 21 km. La masculin, vicecampionul naţional al Sloveniei, Matija Meden s-a impus în faţa ungurilor Petsuk şi Flander. Cursa feminină a fost câştigată de italianca Marina Novel. După ediţia de anul trecut, şi de data asta am avut onoarea de a prezenta evenimentul în mai multe limbi.
(30 aprilie 2015 13:01)
Săptămâna trecută am avut onoarea să prezint maratonul ciclist de la lacul Neusiedl în Austria. La tradiţionalul eveniment sportiv au participat peste 1500 de concurenţi din 9 ţări diferite. M-am întâlnit şi cu 6 ciclişti români care s-au bucurat de cuvintele româneşti pe care le-am rostit înainte de start. Participanţii au avut de străbătut un traseu de 125 km în jurul lacului aflat la graniţa austro-ungară.
(16 iunie 2014 16:11)
Capitala Austriei Inferioare a găzduit cea de-a şaptea ediţie a maratonului ciclist de la Sankt Pölten. La concursul organizat pe 15 iunie s-au adunat sportivi din peste 20 de ţări diferite. Maratonul figurează şi în calendarul competiţional al UCI (forul internaţional al ciclismului), iar cicliştii au putut aduna puncte preţioase pentru calificarea la Campionatul Mondial de Ciclism pentru Amatori. A fost un eveniment extraordinar, mă bucur că am avut ocazia să-l prezint!

Video: https://www.youtube.com/watch?edit=vd&v=gzeTIwuoOl0

Pagină web: http://www.stp-radmarathon.at/
(10 iunie 2014 13:27)
Într-o căldură sufocantă şi în mijlocul unui peisaj pitoresc, paraciclişti din 11 ţări s-au întrecut la Turul Paraciclist al Austriei Superioare. Competiţia a contat totodată şi în clasamentul Cupei Europei, fiind inclus în calendarul internaţional UCI. Eu am avut onoarea să prezint toate cele 5 etape ale turului şi să admir o serie de campioni paralimpici, precum Walter Ablinger, Michael Teuber (GER), Sandra Graf sau Heinz Frei (SUI). A fost o experienţă de neuitat să urmăresc un adevărat pluton de ciclişti cu dizabilităţi luptând până la capăt. Ei n-au auzit de limite sau de cuvântul „imposibil”. Îi admir!

Video: https://www.youtube.com/watch?v=HFdIFy2SdKg
(12 mai 2014 19:45)
Triatlonişti puternici din 11 ţări diferite s-au prezentat la startul concursului Austrian 1/2 Iron Triathlon 2014. Întrecerea a avut loc la malul lacului Rocksee din provincia Steiermark. Cei peste 280 de sportivi au avut de înotat pe un traseu de 2000 metri, iar apoi a urmat câte o sesiune de ciclism (86 km) şi de alergare (21 km). Am avut onoarea să prezint evenimentul în trei limbi: germană, engleză şi maghiară. Mai mult decât atât, auzind că mă pricep un pic şi la italiană, organizatoarea m-a rugat să ţinem o şedinţă tehnică în patru limbi, inclusiv limba macaronarilor :)
(07 mai 2014 11:40)
Localitatea Mörbisch a găzduit o serie de întreceri sportive la malul lacului Neusiedlersee (26-27 aprilie). În cele două zile de concurs s-au adunat la start peste 1700 de participanţi. Alături de mine, celălalt moderator la faţa locului a fost specialistul în ciclism, tirolezul Othmar Peer.